Vara anului 2024 are loc cea de-a XV-a ediţie a Taberelor ARC, un program ce se adresează etnicilor români (elevi, tineri, studenţi şi profesori) din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani: Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, Serbia (Voivodina şi Valea Timocului), Bulgaria, Ucraina (regiunea Cernăuţi, Odessa şi Transcarpatia), Albania, Republica Macedonia de Nord, Ungaria, precum şi celor din diaspora de mobilitate (Italia, Spania, Grecia, Canada, Portugalia, Marea Britanie, Franţa, Germania etc.).
În această săptămână 38 elevi, studenți și profesori, etnici aromâni din Republica Albania participă la seria VI a taberelor „ARC”, ediția 2024, organizată la Oglinzi, județul Neamț. Tinerii aromâni din Albania preiau ștafeta ieri altor participanți si vor avea ocazia să se bucure timp de șapte zile de experiența ARC. Centrul de Agrement Oglinzi (Tabăra Oglinzi) se află la marginea satului Oglinzi lângă o pădure seculară plină de istorie, în vecinătatea staţiunii cu acelaşi nume și la 4 km de oraşul Târgu Neamţ. Atelierele din tabără sunt dedicate studierii lb. romane, picturii, muzicii și dansurilor tradiționale românești. Programul organizat în tabere mai cuprinde activităţi educative, culturale şi sportive, prelegeri având ca temă istoria şi civilizaţia românească, cursuri de limba română, concursuri de cultură generală, proiecţii de filme etcProgramul de tabere „ARC” își propune să creeze și să păstreze legături între cetățenii și etnicii români din diferite țări, să ofere cunoștințe despre tradițiile, cultura, arta și civilizația românească, să promoveze valorile patrimoniului cultural românesc pentru păstrarea identității poporului român. În afară de tabăra de la Oglinzi, programul se mai derulează în serii consecutive, de câte șapte zile, de marți până marți, în perioada iulie – septembrie 2024, în următoarele locații, centre de agrement din ţară: Codrii de Aramă – Agafton, județul Botoșani, Gălăciuc, județul Vrancea, Sângeorz – Băi, județul Bistrița-Năsăud, Poiana Pinului, județul Buzău, Căprioara, judeţul Hunedoara. Aducem sincere multumiri Departamentului pentru Românii de Pretutindeni si tuturor celor care au facut posibila realizarea acestui Program!